la câteva minute.
Și cel mai rău era că observa asta de fiecare dată.
Erau priviri care cereau.
Priviri judecătoare.
Aspecte care au invadat.
Al lui Tristan era diferit.
Privea de parcă încerca să înțeleagă ceva ce nu se potrivea cu restul vieții lui.
Asta o îngrijora mai mult.
Înainte să plece, Bianca a notat ora următoarei doze pe masă.
Eleanor i-a atins încheietura.
“Mulțumesc, draga mea.
“Pentru asta sunt aici.”
“Nu,” a spus femeia, cu o blândețe bruscă. Nu toate sunt cu adevărat acolo.
Bianca nu știa ce să
