“Din păcate, da.
Tristan scoase un sunet jos care, în alt context, ar fi fost un râs.
Bianca a decis că, dacă voia să supraviețuiască în acea cameră, va trebui să se refugieze la muncă.
A verificat medicația lui Eleanor.
A confirmat programul cu analgezice.
A ajustat poziția patului.
A verificat că soneria era la îndemâna pacientului.
Făcea fiecare mișcare cu o precizie aproape militară.
Între timp, Tristan stătea lângă fereastră.
Răspundea la emailuri pe telefon.
Sau se prefăcea că răspunde.
Pentru că Bianca simțea privirea lui revenind la ea
