deschis-o pe bancă, lângă inel.
Nu a fost o fotografie curată.
Părea că a fost luată în grabă, într-o lumină proastă.
Dar se vedea rochia.
Argintiu.
Rupt pe o parte.
Observat.
O mână feminină a apărut la marginea imaginii, degetele strânse ca și cum ar fi ținut ceva până în ultima secundă.
Ceva ce nu mai era acolo.
Inelul.
Leah și-a acoperit gura.
Maso a spus numele meu.
Dar înainte să poată răspunde, vechiul telefon de la magazinul de bijuterii a început să sune.
Sunetul a străpuns atelierul.
O dată.
