înclinat.
Nu la propriu.
Dar corpul meu a reacționat ca și cum pământul s-ar fi mișcat.
Am văzut rochia argintie.
Paharul tremura.
Încheietura cu vânătaia.
Mâna care se închide în jurul inelului meu.
“Nu,” am spus.
Era un cuvânt inutil.
Dar era singurul pe care îl aveam.
Leah nu și-a luat privirea în altă parte.
“Nu pot confirma că e ea.
“Dar tu crezi că poate fi.
Nu a răspuns.
Acea tăcere era suficientă.
Maso a scos apoi un alt obiect din buzunarul interior al hainei.
O fotografie pliată.
A
