valiza lovindu-mi piciorul.
Aerul mi-a mușcat degetele.
Respirația a ieșit albă în fața gurii mele.
Nicio mașină nu s-a oprit.
Nimeni nu m-a urmărit la început.
Și totuși, pe mai multe străzi, am simțit că casa încă mă privea.
La ora unu dimineața am ajuns la magazinul de bijuterii al tatălui meu.
Semnul era oprit.
Ușa metalică era rece sub mâinile mele.
Am urcat scările spre apartamentul de sus, am aprins lumina și am fost întâmpinat de o liniște care nu cerea nimic.
Locul mirosea a lemn vechi, metal lustruit
