fi fost un destin.
Nu am atins-o.
Nu am luat diamantele.
Nu am luat rochiile de designer.
Nu am luat gențile pe care alte femei le-ar fi considerat o compensație corectă pentru ani de căsnicie.
Nu erau ale mele.
Nu fuseseră niciodată.
Erau seturi.
Am pus lupa bijutierului tatălui meu într-un buzunar interior al valizei mele.
Apoi am adăugat uneltele de reparație, înfășurate într-o cârpă de pânză.
Penseta mică.
Lime-ul.
Contorul.
Obiecte simple, precise, oneste.
Apoi mi-am luat haina de iarnă și cheia apartamentului de pe vechiul magazin de bijuterii.
