suficientă.
I-am zâmbit.
“Bucură-te de noapte.
Apoi m-am întors și am urcat sus.
Nu am fugit.
Nu m-am împiedicat.
Nu mi-am lăsat spatele să spună ce țipa inima mea.
În dormitor, am închis ușa calm.
Liniștea de acolo era diferită.
Jos, grupul încerca să se recompună.
Au fost murmure, pași, un râs scurt care s-a stins repede.
Am deschis dulapul și am scos o valiză mică.
Patul era perfect făcut.
Pe comodă urma portretul nostru de nuntă, cu Alessandro tânăr, frumos și mândru, iar eu privindu-l ca și cum ar
