Mavis Holloway, cu șervețele pliate într-un unghi, paharele aliniate și florile suficient de jos încât să nu întrerupă conversația.
Nimic nu a mers prost.
Și totuși, Mavis a găsit o cale să facă din vina mea.
“Șapte ani în această familie,” a spus ea, cu brațele încrucișate peste rochia de seară argintie, “și tot nu poți servi cina cum trebuie.”
Nu am răspuns.
M-am aplecat în genunchi.
Marmura era rece pe genunchii mei.
Mirosul de unt, lămâie și pește proaspăt copt plutea încă în aer, amestecat cu parfumul scump al
