uitat în jur, conștientă în sfârșit de ochii curioși, de oamenii care se prefăceau că se uită la farfuriile lor, de chelnerii care se mișcau cu prudență.
Calmul său lustruit a început să se crăpe.
“Știam că există o scrisoare,” a spus el.
Fața lui Luca s-a albărit.
“Ce?”
“Mama ta mi-a spus să mă asigur că nu o vezi niciodată.
Numele mamei lui a căzut pe masă ca un pahar spart.
Luca nu s-a mișcat.
Nici eu.
Din cauza tuturor oamenilor pe care mi i-am imaginat în spatele acelei
