absurdă chiar s-a întâmplat.
Tristan a luat-o cu grijă între degete.
Aș fi putut să-l scap.
Aș fi putut să ignor asta.
În schimb, și-a închis mâna în jurul lui.
“Condu,” a spus în cele din urmă.
Nu a mai spus nimic.
Dar în timpul călătoriei, mintea îi revenea iar și iar la femeia adormită, la oboseala feței ei, la rușinea imediată cu care fugise, de parcă scuzele nu ar fi fost suficiente ca să se ierte.
Tristan Bellamy nu era un om sentimental.
Cel puțin, asta spuneau oamenii.
Ar
