plec fără să-i ofer satisfacția unui singur cuvânt.

Dar stând acolo cu copiii mei privind, tot ce simțeam era oboseală.

„N-a existat niciodată”, am spus eu încet. „Asta a fost problema.”

O licărire i-a traversat fața.

Damien s-a întors spre mama sa.

“Ce-ai făcut?”

Întrebarea a aterizat greu între ei.

Expresia feței lui Evelyn s-a înăsprit. „Acesta nu este locul potrivit.”

„Nu”, a spus el. „Dar se pare că acesta este momentul.”

Oamenii treceau pe lângă noi, cărând sacoșe de cumpărături, râzând, sorbind băuturi, complet inconștienți de faptul că cinci