Evaristo și-a coborât țigara.
Înainte să poată răspunde, Don Severo a pășit printre oaspeți. El deținea pământurile învecinate, magazinul principal și aproape toate datoriile orașului.
„Are caracter”, a spus el. „Păcat că caracterul nu umple o fântână sau nu plătește bilete la ordin.”
A arătat spre moșie.
Gardurile erau dărâmate. Șurăa își pierdea țiglele, iar fântâna producea mai mult noroi decât apă. Oile se înghesuiau laolaltă într-un țarc umed, cu lâna încâlcită și picioarele pline de răni.
—Evaristo îmi datorează o avere. Când se vor termina ploile și nu mă
