judecător care îi datora bani lui Don Severo. Magdalena a crezut că era o cerere disperată, dar legitimă. Abia la intrarea în hacienda și-a dat seama că mariajul ei era o glumă publică.
A lăsat găinile pe jos.
—Râde cât vrei, Don Evaristo.
Bărbații au început să tacă.
„Dar ține minte bine această dimineață”, a continuat el. „Va veni o zi când vei avea nevoie de această femeie mai mult decât de aer. Când va veni ziua aceea, niciunul dintre cei care râd astăzi nu va veni să te salveze.”
