Ava nu și-a cerut scuze în seara aceea. Și, într-un fel, m-am bucurat. Nu voiam o scuză spusă doar pentru că bunicul îi ordonase. Am ieșit după cină și m-am apropiat de SUV. Pentru prima dată după două săptămâni, cheia era din nou în mâna mea. Când am deschis portiera, am văzut interiorul. Două pahare goale de cafea. Machiaj pe consola centrală. O zgârietură pe plasticul portierei. Și miros de țigări electronice dulci.
Bunicul apăruse în spatele meu. — Îmi pare rău. — Nu tu ai făcut asta. — Eu am cumpărat mașina
