a tinerei femei în rochia argintie.
Aceeași care ar fi trebuit să fie în acea casă, la acea petrecere, în acea mână.
Dar era acolo.
Sub lumina palidă a lămpii bijutierului tatălui meu.
Pătat de sânge.
Nu e o pată veche.
Nu o umbră uscată a ceva ce ar putea fi explicat stângaci.
Sânge proaspăt, închis la culoare, prins în șanțurile aurului și pe marginile șeii.
Câteva secunde nu m-am putut mișca.
Mintea mea încerca să respingă ceea ce vedeau ochii mei.
Inelul aparținea unei vieți pe care tocmai o
