de zile, asta mi s-a părut o binecuvântare.
Mi-am făcut o promisiune.
Alessandro nu m-ar mai vedea niciodată frântă.
Nu a venit în seara aceea.
Nu a sunat.
Nu a trimis nicio mașină.
Nu a trimis flori.
Nu a trimis amenințări deghizate în scuze.
La răsărit, soarele pătrundea slab prin ferestrele magazinului de bijuterii.
Am făcut cafea într-o cafetieră veche care a durat prea mult.
M-am așezat pe bancul de lucru al tatălui meu și mi-am sprijinit mâinile pe lemnul marcat.
Fiecare zgârietură avea o poveste.
Fiecare pată aparținea a
