înapoi.
Nu am atins-o.
Tocmai mi-am adus degetele la inel.
Aurul era cald pe pielea mea.
Pentru o clipă am simțit greutatea tuturor anilor în care l-am purtat.
Nu greutatea fizică.
Celălalt.
Greutatea tăcerilor în cinele lungi.
Greutatea scuzelor pe care Alessandro nu le-a rostit niciodată.
Greutatea faptului că am învățat să întreb mai puțin.
Greutatea de a ști că numele meu de căsătorie mi-a deschis uși, dar a închis alte lucruri în mine.
Inelul a ieșit încet.
Sunetul aurului pe pielea mea era minim, aproape secret.
Dar în acea
