de bine pe Luca Moretti ca să înțeleg că nicio sală de ședințe, niciun contract, niciun avocat și nicio nouă soție nu l-ar putea face să nu mai caute.
A trecut pe la masa noastră.
Tacâmurile tot sunau în jur.
Cineva râdea într-un colț.
Un chelner a servit apă la câțiva metri distanță.
Dar totul părea departe, ca și cum scena reală ar fi fost închisă sub un clopot de borcan.
“Nia,” a spus el.
Numele meu în gura lui suna ca o cheie veche care se învârte într-o încuietoare
