pentru prima dată de când venisem acasă, puteam vorbi despre desfășurarea trupelor fără să simt cum zidurile se apropie. Pe măsură ce se lăsa amurgul, Rachel a insistat să părăsesc complexul. Juniper m-a urmat până la poartă și a început să plângă. Sunetul a străbătut întregul suflet. „Mă întorc mâine.” Juniper a bătut ușor cadrul metalic cu laba. Rachel ne-a privit pe amândouă. „Unde stați?” „La un motel în afara orașului.” „Pentru cât timp?” „Atâta timp cât îmi permit.”

Aveam treizeci de zile de concediu înainte să mă prezint la