umed al grădinii tatălui meu, ca și cum ar fi pășit țanțoș pe o alee în loc să calce pe pământul unde el își petrecuse jumătate din viață.

Am continuat să tai crengile uscate cu foarfecele de grădinărit, mișcându-mă încet și cu grijă, așa cum mă învățase el când eram mică. Îmi spunea mereu să lucrez fără să-mi tremure mâna, dar să nu fac niciodată rău inutil plantei.

Ironia florilor albe

Plantase anumiți trandafiri în ziua în care m-am căsătorit cu Simon, spunându-mi că albul era culoarea începuturilor curate. Privind