mare ca să le ai în mână. Mi-a spus asta în noaptea în care am împlinit 18 ani, când stăteam pe veranda ei după cină, iar cicadele bâzâiau zgomotos în aerul dens al nopții.

Tocmai își scosese rochia de mireasă din husa de haine uzată. I-a desfăcut fermoarul și a ridicat-o în lumina galbenă și blândă a luminii de pe verandă, ca și cum ar fi oferit ceva sfânt – ceea ce, pentru ea, era.

„O să porți asta într-o zi, draga mea”, mi-a spus bunica.