pe care le ştiam prea bine pentru a fi doar coincidenţe. Realitatea era atât de simplă, şi totuşi atât de greu de acceptat: fata pe care o dădusem la un spital când aveam 17 ani era, în fapt, fiica mea vitregă.
După şoc, au urmat multe discuţii sincere. I-am povestit tot: frica de atunci, presiunile familiale, cele unsprezece minute ţinând-o în braţe şi anii de vină care m-au urmărit. Chris ne-a fost alături constant; în loc să se simtă trădat, a privit vestea ca pe un dar neaşteptat. Susan a
