invitațiile, planul de a o ține departe de acțiuni. Lucía a lăsat hârtiile pe masă.

“Mama ta a deschis ușa, Alvaro. Tu erai cel care mă împingea afară în fiecare zi.

“Știu.

Nu s-a apărat. Nu a dat vina pe duel, pe Clara sau pe căsătoria aranjată. Pentru prima dată a enumerat fiecare pagubă fără să adauge o scuză: zilele de naștere uitate, apelurile respinse, nopțile când Lucia a așteptat, momentul când avionul său a pierdut presiunea hidraulică și a răspuns “dacă ai aterizat, nu s-a întâmplat nimic”.

“Am ajuns