uniformei trasă peste încheietură, deși era o zi toridă. În urma ei venea Camila, în rochia de mireasă, urmată de două femei care îi aranjau voalul.

Când ne-a văzut împreună, zâmbetul ei s-a încordat.

—Ce se întâmplă? Toți ne așteaptă.

M-am ridicat încet.

—Lupita spune că o tratezi rău pe mama ei când eu nu sunt de față.

Camila a râs scurt. Apoi ochii i s-au umplut de lacrimi atât de repede, încât câțiva invitați au început să se apropie.

—Chiar vrei să crezi o fetiță de trei ani în